Sisteme inventate de mintea omului : CAPITALISM, SOCIALISM/COMUNISM, FASCISM, MONARHIE, TIRANIE, SCLAVAGISM...
Observ, că în urma colapsului sistemului capitalist, apar tot mai mulți iubitori ai colapsului socialist sau comunist. În marea lor majoritate, aceștia nici nu au simțit pe pielea lor, ce înseamnă socialist-comunismul, dar în lipsa unei alte soluții la îndemână, răscolesc în trecutul mort și scot de la naftalina istoriei numai ceea ce pare bun din acest sistem socialist, în loc să vadă REALITATEA prezentă, iar această realitate este UNIVERSALĂ, este una singură, dar pentru ca să o vezi, este nevoie de o minte liberă de orice fel de condiționare.
miercuri, 3 aprilie 2019
marți, 2 aprilie 2019
SOLUTIE DE NORMALIZARE A VIETII
Articol scris de Radu Calin
Există o singură soluție de normalizare a vieții sociale, economice și politice, spun asta fără să fiu exclusivist, extremist sau înregimentat în vreun cult filosofic sau religios. Este vorba despre adaptarea Principiului Evoluției Universale, adică adaptarea selecției naturale, la scara și nevoile specifice societății omenești.
Această soluție are eticheta ”MERITOCRAȚIA” și are o doctrină socială, economică și chiar o constituție elaborate de d-nul Laurențiu Primo.

joi, 28 martie 2019
NU ESTE UN BANC SINISTRU…
Articol scris de Radu Calin.
_Prim-ministrul României a pierdut alegerile pentru a fi primar într-un orășel cu 11.000 de locuitori.
_Ministrul Apărării s-a sustras de la efectuarea stagiului militar (care era obligatoriu când a terminat el liceul).
_Ministrul Sportului a picat de două ori examenul de titularizare pentru a fi profesor de sport.
_Fiul ministrului interimar al Transporturilor circula cu o mașină înmatriculată în Bulgaria.
_Ministrul de Interne a adus în casă, pentru verificarea de microfoane, niște escroci care i-au arătat un microfon pus chiar de ei într-o priză.
_Ministrul Economiei a furat, pe când era subinginer agronom, patru saci de grâu.
_Șefa Agenției Naționale a Medicamentului e prietena și pila unui șef de DSP care a măsluit probe de sânge într-un caz de accident de autoturism.
_Programul de guvernare e făcut de un condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare pentru spălare de bani și trafic de influență, președintele principalului partid e guvernare e condamnat definitiv pentru folosirea influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite, aceeași persoană fiind și președinte al Camerei Deputaților, poziție din care a dat în judecată, în interesul unui alt dosar penal în care e implicat, Comisia Europeană.
_Și, pe post de poantă în final, România deține președinția Consiliului UE.

miercuri, 27 martie 2019
PSEUDO-INTELECTUALUL...ANTI-MERITOCRAT
Articol scris de Radu Calin.
Scriu acest articol, în urma unui răspuns dat în acest grup, prin care un personaj, nu are importanță numele acestuia, a contestat Principiul ”selecției naturale”, după care Evoluează Universul și pe care se bazează doctrina socială și economică a MERITOCRAȚIEI. De fapt meritocrația reprezintă adaptarea acestui Principiu (pentru mințile înguste, APARENT doar biologic), la scara și nevoile societății omenești. Ideea este clară, în societate, ca și în natura necuvântătoare, pentru ca acestea să evolueze, trebuie să prevaleze meritul, valoarea, competența, profesionalismul, adaptarea superioară la cerințele Existenței.

duminică, 6 ianuarie 2019
Laurențiu Primo, candidatul independent al românilor
Scurtă biografie Laurențiu Primo:
- născut 1967, 13 iulie - Brașov
- rezidență: Brașov
- studii: Universitatea Brașov, TCM - specializări în informatică (Brașov) și management (Klagenfurt)
- tată a 2 copii
- limbi vorbite: engleza, germana, spaniola, franceza, italiana
- loc de muncă: acționar la mai multe companii din Europa
- profesia de bază: consultant de management și strategie
- cărți scrise:
"MERITOCRAȚIA - SFÂRȘITUL DEMOCRAȚIEI" și "MERITOCRAȚIA și MERITOCRATISMUL"
De ce Laurențiu Primo?!
luni, 5 noiembrie 2018
VESNICUL CARCOTAS
Articol scris si postat de Marcelo Leustean.
VESNICUL CARCOTAS
Bilderberg grup, prin slugile lor de la butoanele tarii implementeza in Romania sistemul de exterminare a romanilor ramasi acasa....
Iata suntem in ceasul cel din urma.
Veti gasi dragilor in voi puterea de a trece peste diferentele ideologice, invidii si interese legate de ciolan si astfel sa votati un MERITOCRAT in functia de PRESEDINTE al Romaniei?
Veti gasi in voi minima farama de demnitate, luciditate si ratiune sa puneti pumnul in pieptul furtunii votandu-l pe domnul Laurentiu Primo?
Raspunsul vostru la aceasta intrebare este si raspunsul la intrebarea:
"Va mai exista poporul roman si Romania in secolul XXII?"

sâmbătă, 3 noiembrie 2018
MOTIVATIE
Articol scris si postat de Mihai Negrutiu.
MOTIVATIE
Cei care s-au saturat de cloaca abjecta numita partide politice, care ne fura si ne distrug tara de 30 de ani sunt rugati sa sustina candidatura la presedintie a domnului Laurentiu Primo, presedintele Miscarii Meritocrate, miscare apolitica ce are ca scop implementarea in societatea romaneasca a unui sistem bazat pe democratia directa participativa, fara partide politice la guvernare...
In prima faza trebuie sa scapam de toate leprele din functiile publice care au putere de decizie...
De asemenea incompetenta si nepotismul in functiile publice trebuie sa dispara. Eliminarea din functiile publice a hotilor si tradatorilor de tara, confiscarea extinsa a averilor acestora si pedepsirea lor dupa merit, stoparea jafului corporatist a resurselor tarii care apartin poporului ( cel mai vizibil este cazul padurilor dar la fel se intimpla si cu petrolul si resursele minerale ) sint doar citeva din scopurile Miscarii Meritocrate.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)